Poate sună ciudat titlul pe care l-am ales însă s-a demonstrat că este cât se poate de adevărat, așa că, pe lângă faptul că are legătură cu religia noastră și învățăturile din ea este demonstrat ca ar fi benefic și de către psihologi.
De foarte multe ori ne simțim confuzi și chiar mintea noastră intră în ceață pentru că o lăsăm să ”zburde” pe toate câmpiile. Dragi surori, mintea ca generatoare de gânduri trebuie ținută în frâu. Mintea trebuie ținută ocupată deoarece ea are puterea și plăcerea:) de a denatura acțiunile, sentimentele, realitatea…Ea nu este dușmanul tău ci este doar un copil pe care mereu trebuie să-l tragi de mânecă și să-i arăți drumul cel drept. Și cum facem asta?
Prin stabilirea intențiilor atunci când urmează să facem o acțiune. Și nu există moment din zi în care să nu fim implicate în ceva, orice!!! Până chiar și atunci când mergem la culcare putem să ne punem foarte multe intenții, iar când dormim suntem în Mâinile lui Allah și în Paza Sa.
Așadar, să-i dăm drumul…
- În primul rând trebuie să te identifici ca a fi un om care dăruiește mai mult, nu un primitor. Profetul Muhammad pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa era un om care avea plăcerea să dăruiască. Iar ca să te identifici astfel trebuie deja să te vezi așa și să începi să trăiești ca un om dăruitor și serviabil. De fapt acesta este cuvântul potrivit, serviabil.
A fi serviabil este în beneficiul nostru și este o tranzacție comercială cât se poate de corectă, o tranzacție comercială este un schimb de recompense. De exemplu treci pe stradă pe lângă un sărac, dacă îi dai bani tu te simți bine, nu-i așa? Așa că plătești pentru a simți acel frumos sentiment.
Uitați-vă la starurile de la Hollywood de pildă cum sunt implicate în acțiuni caritabile. Generozitatea dragi surori produce un surplus de endorfine si serotonină în creierul nostru, substanțe care sunt responsabile cu senzația de fericire.
Deci, în primul rând să te indentifici ca a fi un om care dăruiește mai mult decât primește. Iar în momentul în care ți-ai propus asta trebuie să te vezi așa și să începi să trăiești ca un om serviabil. Iar cei victorioși sunt dreptcredincioșii, cei care cred într-un Unic Dumnezeu și de la Care ei cer totul.
- Intenția.
Așa cum s-a înțeles deja din titlu, intenția corectă îți vine în ajutor oricând, chiar și atunci când te confrunți cu depresie sau anxietate.
Vă întrebați cum?
Ei bine, să o luăm cu începutul. O persoană care suferă de depresie are multe lispuri. Și aici amintesc: lipsa interesului față de activități, lipsa interesului față de cei dragi, lipsa poftei de viață, o memorie slabă, insomnie etc. Punctez aici că dacă cineva urmează un tratament medicamentos (stabilit cel mai de preferat de un doctor musulman) nu trebuie să renunțe la el dacă doctorul nu îi cere asta. Acestă strategie îi va fi un ajutor pe moment și pe viitor atunci când nu va mai avea nevoie de medicamente.
Definiția intenției din punct de vedere lingvistic:
„Intenția este starea mintală în care agentul se angajează într-o acțiune”
…iar dacă ne uităm mai sus se pare că asta îi lipsește celui care suferă de depresie sau anxietate deoarece biologic, mediatorii anxietății îi dereglează și pe cei ai depresiei și viceversa.
Așadar, dreptcredinciosul poate ieși cu mai multă ușurință din acel tunel întunecos prin formarea intențiilor corecte pentru toate acțiunile sale. Musulmanul își cunoaște religia și ce dorește Domnul său de la el și astfel știe ce intenții i-ar aduce răsplată de la Allah.
Înainte de a vă oferi niște exemple de intenții și situații haideți să ne reamintim vorbele înțelepte a unor învățați musulmani.
Zayd Ash-Shami (Allah să aibă milă de el), a spus: „Într-adevăr, îmi place să-mi pun intenții pentru tot ceea ce fac, chiar și dacă mănânc sau beau”.
Ibn Al-Mubarak ( Allah să aibă milă de el) a spus: „Se poate ca o faptă mică să se transforme într-una mare printr-o intenție și se poate ca o faptă bună să fie distrusă prin intenție”.
Inima, dragi surori este locul unde se formează intențiile. Prin urmare, pe măsură ce inima și mintea sunt interconectate, ceea ce intenționăm ne va influența gândurile și apoi acțiunile noastre.
Într-un hadith, profetul Muhammad ﷺ a spus:
„Cu adevărat, în trupul omului este o bucată de carne care, dacă este sănătoasă, întregul trup este sănătos, iar dacă este stricată(coruptă), întregul trup este stricat(corupt). Cu adevărat, aceasta este inima.”
Ceea ce înseamnă că legătura dintre inimă și intențiile noastre este mai strânsă decât credem.
Una dintre modalitățile de a ne menține inimile îndreptate corect către Allah Preaînaltul este să rostim o rugă care a fost spusă de Profetul Muhammadﷺ .
„O, Tu, Cel care schimbi situația inimilor, fă inima mea fermă în religia Ta!
(Sahih Muslim)
Așadar lucrăm cu cel mai important organ din corpul nostru și anume cu inima.
Acestea fiind spuse să trecem la lucrurile practice in sha Allah.
În toată perioada aceasta în care am lucrat cu oamenii am observat în primul rând că ei nu au o relație bună cu ei înșisi. Unii dintre ei nu au nicio relație de fapt.
Dacă de exemplu sunt acasă singuri cu gândurile lor sunt atacați de acestea și nu știu cum să le facă față așa că le reduc intensitatea folosind diferite soluții nefavorabile cum ar fi de ex: Mancatul excesiv sau apelează la fumat, filme…etc
Și toate acestea se întâmplă în general deoarece ori nu au nicio intenție ori au intenții greșite.
Nu uita ca inima ta se hrănește cu aceste intenții și fapte bune, aceasta este hrana inimii tale. Cea mai importantă este intenția sinceră iar apoi urmează acțiunea în sine dar ca să ajungi să faci intențiile corecte ai nevoie de -cunoașterea islamului- Ilm așa că dă prioritate acestui aspect.
Să luam în sfârșit un exemplu practic:)
Așadar, sunt anxioasă și în depresie să spunem, dar am nevoie să merg la supermarket
Încep prin a-mi forma intențiile. În primul rând ne spunem așa:
Trebuie să merg de dragul lui Allah, pentru că am o responsabilitate față de mine și cei dragi. Merg pentru a câștiga răsplata că îi hrănesc. Când voi ieși din casă voi spune ruga la ieșirea din casă:
Bismillah, tauakkaltu ala Allah ua la haula ua la quata ila bilah-(În Numele lui Allah- Îmi pun toată încrederea în Allah și mărturisesc că nu există forță sau putere decât cu Allah).
În drum spre supermarket voi admira minunata natură, creația lui Allah și Îi voi mulțumi lui Allah pentru ea. La intrarea în supermarket dacă voi vedea un cerșetor îl voi ajuta și dacă nu îmi permit - măcar un gând, o rugă(Dumnezeu să te aibă in pază) și îi voi oferi o privire binevoitoare plină de compasiune. Voi intra în supermarket și voi face cumpărăturile, nu voi avea timp să mă gândesc la nimic iar dacă vreun gând va apărea în mintea mea îi voi spune că acum nu am timp să intru într-o convesație și că sunt ocupată. (Puteți să-i promiteți acelui gând că după ce veți ajunge acasă veți vedea ce e cu el- acea promisiune va reduce intensitatea gândului și chiar îl va pune la tăcere si după cum știm multe din aceste gânduri sunt automate și ireale așa că ignorarea lor este o soluție bună). (Deschizând o altă paranteză aici, cu un gând negativ nu trebuie să avem o discuție prea lungă. Trebuie să ne reamintim mereu că aceste gânduri sunt ireale, mincinoase..și imature. Trebuie să ne purtăm cu ele ca și niște părinți stricți punându-le la locul lor și chiar rușinându-le fără să le mai permitem alte explicații.) În timp ce fac cumpăraturile dacă voi vedea vreo bătrână care cu greutate încearcă să ia de pe un raft ceva îi voi sări în ajutor.
La doamna de la casă îi voi zâmbi și îi voi ura la final să aibă o zi frumoasă cu sinceritate privind-o în ochi.
Și astfel cumpărăturile se vor încheia și mă voi întoarce acasă.
Din această situație dacă este să număram intențiile care ne vor face ca inimă noastră să fie ușurată (chiar și doar la nivelul de intenție- adică fără a ajunge la acțiune) și prin urmare să crească nivelul substanțelor în corp care ne aduc fericirea vom vedea că pentru o ieșire de genul acesta am avut 9 intenții în urma cărora vom fi răsplătite.
- O faci de dragul lui Allah
- Recunoști responsabilitatea pe care o ai față de tine și familia ta -în fața lui Allah
- Cauți răsplata lui Allah pentru această faptă
- Cauți protecția lui Allah în momentul în care ieși din casă
- Ești recunoscătoare în drum spre supermarket pentru toate binecuvântarea din natura creată de Allah
- Ajuți un sărac, îi oferi o vorbă bună sau cel puțin o privire binevoitoare și o rugă
7. Ignori gândul negativ care îți poate schimba starea și totodată distruge planul de intenții pe care le-ai stabilit de dragul lui Allah (și aici vreau să vă reamintesc vorbele profetului Muhammad ﷺ că nimic din ceea ce afectează negativ un dreptcredincios nu va fi trecut cu vederea, nici chiar un gând negativ și nici chiar o înțepătură de spin)
8. Ajut o bătrână care are nevoie de ajutor
9. Voi fi politicoasă și zâmbitoare cu doamna de la casă și îi voi dori și eu o zi frumoasă.
Acesta dragi surori este doar un exemplu, voi puteți adauga și mai multe intenții dacă simțiți nevoia. Suficiente sunt și mai puține, la fel sau chiar mai multe. Totul depinde de disponibilitatea voastră:)
Pune în practică in sha Allah această strategie a formării intenției datorită importanței pe care o ocupă în Islam- indiferent dacă te confrunți sau nu cu anxietate, tristețe sau depresie!
Și nu uitați că nu vom crește dacă stăm în zona de confort. Schimbările pozitive se fac atunci când simțim disconfort, teamă și cu toate acestea mergem înainte dar având uneltele adecvate la noi.
Și nu în ultimul rând nu uitați că niciun deget nu se mișcă fără voia lui Allah și nicio frunză nu cade dintr-un pom fără știrea Lui.
Până data viitoare vă las în paza lui Allah!
Jazakum Allahu khairan