Um Duaa
Evidenţe cu privire la binecuvântările recitării Coranului

Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Cel mai bun dintre voi este acela care studiază Coranul şi îl predă (şi altora)." (Bukhari)



Evidenţe existente în Coran cu privire la binecuvântările recitării Coranului


"Aceia care recită Cartea lui Allah, împlinesc Rugăciunea şi fac milostenii din cele cu care i-am înzestrat, într-ascuns şi pe faţă, vor nădăjdui într-un negoţ care nu piere.   ~  Pentru că El (Allah) o să le dea lor răsplata lor întreagă şi o să mai şi sporească din mare mila Sa, căci El este Iertător şi Mulţumitor (Ghafur, Shakur)"  (Coran, Surah Fatir: 29-30)


"Cel Milostiv (Ar-Rahman)  ~ L-a învăţat (pe om) Coranul"  (Coran, Surah Ar-Rahman: 1-2)


"Aceia cărora le-am dat Cartea (referire la iudeii şi creştinii care au crezut drept) vor recita (Coranul) aşa cum trebuie să fie recitat (adică vor aplica prescripţiile lui întocmai), căci aceia cred în el, iar cei care nu cred în el, aceia sunt pierzători."  (Coran, Surah Al-Baqara: 121)


"…şi recită Coranul într-un glas tărăgănat şi limpede!"  (Coran, Sura Al-Muzammil: 4)


*Evidenţe existente în relatările despre Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la binecuvântările recitării Coranului*


 - A fost relatat de 'Othman ibn 'Afan (Allah să fie mulţumit de el!) că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Cel mai bun dintre voi este acela care studiază Coranul şi îl predă (şi altora)." (Bukhari)


- A fost relatat de Anas ibn Malik (Allah să fie mulţumit de el!) că profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Pentru Allah există două neamuri de oameni." Au spus: "Cine sunt aceştia,o, profet al lui Allah?" A răspuns: "Neamul Coranului este neamul lui Allah şi "khaasatihi" (adică ceea ce îi este apropiat, specific Lui –traducere aproximativă)." (Nisa'i, Ibn Mageah şi Al-Hakim)


- A fost relatat de Ibn Mas'uud (Allah să fie mulţumit de el!) că profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Cine citeşte o literă din Cartea lui Allah are (consemnată) pentru ea o faptă bună, iar pentru acea faptă bună încă zece asemenea ei; nu spun că "alif, laam, mym" sunt o singură literă, ci "alif" o literă (de sine  stătătoare), "laam" o literă, iar "mym" altă literă. (Tirmidhi şi Al-Haakim) 


- A fost relatat de A'işah (Allah să fie mulţumit de ea!) că profetul lui Allah (Pacea şi i binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Cel iscusit în privinţa  Coranului este alături de "îngerii cei nobili" (termenul exact consemnat este de "as-sufarah al-kiraam al-bararah") iar acela care citeşte şi se poticneşte în citirea lui şi aceasta reprezintă o greutate pentru el are o răsplată dublă." (Bukhari şi Muslim)


- A fost relatat de Abu Hurayrah (Allah să fie mulţumit de el!) că trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Niciun grup de oameni nu s-au întâlnit într-una dintre Casele lui Allah pentru a citi Cartea lui Allah şi a o studia împreună, fără a se pogorî asupra lor liniştirea (pacea), a-i împresura binecuvântarea (milostivirea lui Allah), a-i înconjura Îngerii şi a-i pomeni Allah printre cei care sunt la El." (Muslim şi Abu Daud) 


- A fost relatat de 'Abdullah ibn 'Amruu ibn Al-'Aaas (Allah să fie mulţumit de ei!) că trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "I se spune însoţitorului Coranului: Citeşte şi înalţă-te (în Paradis) şi recită aşa cum recitai în Viaţa Pământească ("dunyaa"), căci, cu adevărat, locul tău este la ultimul verset citit." (Tirmidhi, Abu Daud şi Ibn Mageah)


 - A fost relatat de 'Omar ibn Al-Khataab (Allah să fie mulţumit de el!) ca trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântare lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Cu adevărat, Allah îi înalţă prin această Carte pe unii oameni şi îi rătăceşte pe alţii." ( Muslim şi Ibn Mageah)

- A fost relatat de 'Aqabah ibn 'Aamer că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit la ei în timp ce se aflau pe As-Safah şi a spus: "Care este acela dintre voi căruia i-ar plăcea să meargă în fiecare zi la „al-bathan al-aqiiq" (două locuri din Medina) şi să se întoarcă cu două cămile tinere cu cocoaşe impunătoare, lipsit de orice nelegiuire ori  (de păcatul de) rupere a legăturilor de  rudenie? Şi noi am răspuns: "O, Trimis al lui Allah cu toţii ne dorim aceasta!" A spus:  "Mersul unuia dintre voi la moschee şi citirea a două versete din Cartea lui Allah este o mai mare binefacere pentru el decât două cămile, şi trei mai de preţ decât trei, şi patru mai de preţ decât patru, şi (oricâte ar fi, mai de preţ) decât numărul lor în pui de cămile." (Muslim, Ahmed şi Abu Daud)


Citește mai mult...
Caută și alte articole
Dezvoltare personală
Tratament împotriva anxietații și depresiei prin ”INTENȚIE”

Umm Abdur Rahman

Tratament împotriva anxietații și depresiei prin ”INTENȚIE” - dezvoltare personală
Credința Islamică
Importanța intenției în viața ta

https://islamiclifecoaching99.blogspot.com/2023/03/importanta-intentiei-in-viata-ta.html

În psihologie intenția este definită prin: „A-mi clarifica ceea ce îmi doresc” iar atunci când este pentru altcineva înafară de Allah (pentru mulțumirea Lui) vom găsi că ...
Dezvoltare personală
O inimă curată...

Umm Abdur Rahman

Dragi surori, deschideți-vă inima! Cu toate am postit anul trecut, ne-am rugat noaptea, am citit Coranul, am ajutat oameni nevoiași însă pentru unele dintre noi s-ar putea ca toate