‍

Întrebare:

Există numeroase religii. Ce îi face pe musulmani să creadă că Islamul este adevărul. Există o bază reală în acest sens?

Răspuns:

Toată Lauda I se cuvine lui Allaah

Aceasta este o întrebare destul de rezonabilă pentru cineva care nu a intrat în Islam, însă cel ce crede şi practică această religie cunoaşte deja binecuvântările pe care le-a primit datorită religiei sale. Pentru aceasta există diferite motive, printre care menționăm:

(1) Musulmanii Îl adoră pe Unicul Dumnezeu, Cel fără de asociaţi sau parteneri, Căruia Îi aparţin cele mai frumoase Nume şi cele mai de seamă Atribute. Aşadar, atenţia şi intenţia musulmanului este concentrată asupra Domnului şi Creatorului său; credinciosul îşi pune încrederea în El şi numai Lui îi cere ajutor, răbdare şi sprijin; acesta crede că Allaah are putere asupra tuturor lucrurilor, şi nu are nevoie de o soţie sau de un fiu. Allaah a creat cerurile şi pământul; El este Cel care dă viaţă şi aduce moartea; El este Creatorul şi Susţinătorul de la care robii cer cele necesare traiului. El este Cel Care Aude totul, Care răspunde rugii robului Său, şi Cel de la care supusul speră să primească răspuns. El este Cel Milostiv şi Iertător, către care robul se întoarce, căindu-se, atunci când a căzut în păcat sau atunci când actele sale de adorare sunt insuficiente. El este Atotştiutor şi Cel Care Vede Totul, Care cunoaşte intenţia ascunsă în inimile oamenilor. Credincioșii se simt ruşinaţi să comită păcate, nedreptățindu-se singuri sau nedreptăţind pe ceilalţi, căci ei ştiu că Domnul lor îi vede şi ştie tot ceea ce ei fac. Robul dreptcredincios ştie că Allaah este Cel Înţelept, Cel care Cunoaşte nevăzutul, aşadar el se încrede în faptul că Allaah hotărăşte ceea ce este bine pentru el; ştie că Allaah nu îl va nedreptăţi niciodată, şi că tot ceea ce Allaah hotărăşte pentru el, este bun, chiar şi atunci când el nu poate pătrunde înţelepciunea din spatele acestuia.

(2) Dintre efectele pe care actele de adorare în Islam le au asupra sufletului musulmanului, enumerăm:

Rugăciunea menţine vie legătura dintre rob şi Domnul său; dacă el o împlineşte cu smerenie şi concentrare deplină, acesta primeşte sentimentul de pace şi linişte, căci el caută “sprijinul puternic”, care este Allaah, laudă şi slavă Lui. Din acest motiv, Profetul islamului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), obişnuia să spună: `Să căutăm pacea şi bucuria în rugăciune.” Dacă ceva îl mâhnea, el se grăbea spre rugăciune. Orice om care se confruntă cu un dezastru şi încearcă soluţia rugăciunii, găseşte putere, răbdare şi consolare, căci el recită cuvintele Domnului său, ce nu pot fi comparate cu efectul spuselor niciunei alte făpturi create. Dacă vorbele unor psihologi pot aduce o brumă de alinare, ce părere ai despre vorbele Celui Care a creat acei psihologi?

Acum haideţi să ne aplecăm privirea asupra daniei (zakat), care este unul dintre stâlpii Islamului. Zakat-ul curăță sufletul de zgârcenie şi avariţie, şi îi obişnuieşte pe oameni să fie buni şi să îi ajute pe cei săraci şi nevoiaşi. Aceasta trage după sine o mare răsplată în Ziua Judecăţii, întocmai ca şi alte acte de adorare. Ea nu împovărează, aşa cum fac taxele impuse de oameni; ea reprezintă numai 25% din fiecare mie, suma pe care musulmanul sincer o plăteşte de bună voie, fără a încerca să se eschiveze sau a aştepta ca cineva să îl preseze să o achite.

Postul presupune abţinerea de la hrană şi relaţii intime pentru o perioada prestabilită. Acesta este un act de adorare, şi o modalitate prin care dreptcredinciosul conştientizează şi simte pe propria piele foamea celor sărmani. El ne reaminteşte de binecuvântările Creatorului, şi atrage după sine răsplată fără măsură.

Hajj-ul semnifică pelerinajul la Casă Sacră a lui Allah, construită de Ibrahim (Avraam, pacea fie asupra sa). Împlinind Hajj-ul, musulmanii se supun poruncii lui Allaah şi răspund chemării de a veni şi a întâlni dreptcredincioși din toate colţurile lumii.

(3) Islamul porunceşte binele şi opreşte răul, cu toate formele sale. Încurajează bunele maniere şi comportamentul adecvat faţă de cei în jur. Porunceşte oamenilor să adopte trăsături de caracter precum sinceritatea, răbdarea, logică, bunătatea, smerenia, modestia, respectarea promisiunilor, demnitatea, mila, dreptatea, curajul, prietenia, mulţumirea, castitatea, bunele maniere, toleranţa, integritatea, gratitudinea, controlul de sine în faţa mâniei. Islamul porunceşte dreptcredincioșilor să-şi împlinească datoria faţă de părinţii lor şi să păstreze  legăturile de rudenie, să se poarte bine faţă de vecini, să protejeze şi să apere averea orfanilor, să fie blânzi faţă de cei tineri şi respectuoşi faţă de cei vârstnici, să arate bunătate celor care îl slujesc şi să fie milostivi cu animalele, să îndepărteze lucrurile dăunătoare din cale, să rostească vorbe frumoase, să ierte atunci când ar putea să se răzbune, să fie sinceri faţă de fraţii şi surorile lor în Islam, să ajute pe ceilalți musulmani, să ofere răgaz datornicului pentru a restitui împrumutul, să ofere precedent celorlalți faţă de sine, să îi consoleze pe ceilalţi, să îi salute pe ceilalţi, zâmbind, să îi viziteze pe cei bolnavi, să îi ajute pe cei oprimaţi, să ofere cadouri prietenilor, să îşi trateze onorabil oaspeţii, să îşi trateze soţiile cu blândeţe şi să cheltuiască din averea sa pentru ele şi pentru copiii lor, să răspândească salutul păcii şi să ceară permisiune înainte de a intra în casa cuiva, ca nu cumva să vadă ceva care ţine de intimitatea celuilalt.

Unii dintre nemusulmani fac unele din aceste lucruri, din politeţe sau datorită bunelor maniere, însă ei nu caută răsplata lui Allaah sau izbăvirea în Ziua Judecăţii.

Dacă ne uităm la lucrurile pe care Islamul le-a interzis, vom observa că aceste interdicţii sunt benefice atât individului cât şi societăţii. Acestea au rolul de a proteja relaţia dintre rob şi Domnul său, şi relaţiile interpersonale la nivel social. Următoarele exemple demonstrează aceste lucruri:

Islamul interzice asocierea oricărui lucru sau a oricărei persoane, întru adorare, cu Allaah, şi adorarea oricărui alt lucru sau oricărei alte persoane, în afară de Allaah, căci aceasta înseamnă osândă și suferință. Islamul interzice şi mersul la vrăjitori şi clarvăzători; magia şi vrăjitoria care cauzează schismă între oameni sau îi pot apropia; credinţa în influenţă stelelor asupra vieţii oamenilor; a blestema timpul, căci Allaah este Cel responsabil de acesta; şi superstiţiile, căci ele dau naştere la pesimism. 

Islamul interzice semeţia, lăudăroşenia şi a reaminti celorlalți de hatârurile făcute, căci acestea anulează faptele bune ale celui care le cade pradă; de asemenea, interzice plecăciunea şi prosternarea în faţa oricărui lucru afară de Allaah; a sta împreună cu cei ipocriţi sau care comit fapte imorale, savurând compania lor sau întovărășirea cu ei; şi chemarea pedepsei şi a mâniei lui Allaah, unii asupra celorlalţi, sau condamnarea unora, de către alţii, la focul Iadului.

Islamul interzice urinarea în apele stătătoare; defecarea pe marginea drumului, sau în locurile unde oamenii se adăpostesc la umbră sau de unde extrag apă; de asemenea, interzice credincioşilor să se îndrepte cu faţa, sau cu spatele, către qibla, atunci când își fac nevoile; să adreseze salutul păcii celui care îşi face nevoile şi să-şi pună mâinile pe ustensile şi vase, imediat ce s-a trezit, fără a se spăla pe mâini.

Islamul interzice oferirea de rugăciuni voluntare în timpul răsăritului soarelui, atunci când soarele este în poziţia de zenit, şi atunci când soarele apune, pentru că acesta răsare şi apune între coarnele lui Șeitan; împlinirea rugăciunii acolo unde sunt alimente pe care credinciosul îşi doreşte să le consume; împlinirea rugăciunii atunci când cel care se roagă simte nevoia de a-şi face nevoile, căci acest lucru îi va distrage atenţia de la rugăciune.

Islamul interzice musulmanilor să ridice tonul vocii în timpul rugăciunii, astfel încât să nu îi deranjeze pe ceilalţi; să continue rugăciunea voluntară de noaptea târziu, atunci când sunt vlăguiţi şi moleşiţi – o astfel de persoană ar trebui să doarmă, şi apoi să se trezească; să petreacă toată noaptea în rugăciune, mai ales dacă este vorba despre nopţi consecutive; şi să întrerupă rugăciunea atunci când au îndoieli cu privire la validitatea abluţiunii (este vorba despre flatulenţă, credinciosul poate întrerupe rugăciunea dacă aude sau simte miros care să confirme faptul că abluţiunea a fost anulată).

Islamul interzice cumpărarea, vânzarea şi anunţurile despre bunuri pierdute şi găsite în moschee, căci acesta este un loc de rugăciune şi de pomenire a lui Allaah, şi treburile lumeşti nu îşi găsesc locul aici.

Islamul interzice musulmanului să meargă în pas grăbit sau să alerge atunci când aude iqama (chemarea ce precede rugăciunea în congregaţie), ci îi este recomandat să păşească demn şi calm. De asemenea, nu este permis ca musulmanii să se laude cu suma de bani cheltuită pentru construirea unei moschei; să decoreze pereţii moscheilor cu roşu sau galben sau decoraţiuni ce distrag atenţia credincioşilor; ori să ţină post zile în şir, fără pauză.

Islamul nu permite ridicarea de construcţii deasupra mormintelor, amplasarea de structuri care să genereze ridicarea nivelului unui mormânt, şi nici nu este permis credincioşilor să stea pe morminte, să meargă printre morminte încălţați, să le ataşeze lumini sau înscrisuri. Dezgroparea morţilor este interzisă, şi tot astfel este şi preschimbarea mormintelor în locuri de adorare. Islamul interzice credincioşilor bocitul, să-şi rupă hainele (în semn de jale) sau să-şi poarte părul neîngrijit şi nepieptănat în urma unui deces. Elogierea celui decedat, în maniera obişnuită în vremea ignoranţei (preislamică) este, de asemenea, nepermisă, deşi nu este nimic rău în a informa pe cineva despre decesul unei persoane.

Islamul interzice camăta (riba); toate tipurile de comerţ care au drept parte componentă neştiinţa (lipsa informaţiei despre produsul propriu zis), înşelătoria şi inducerea în eroare; vânzarea de sânge, vin, carne de porc, idoli şi orice alt lucru catalogat drept oprit de către Allaah – preţul câştigat în urma acestei tranzacţii, fie că este vorba despre vânzare sau cumpărare – este haraam (nepermis); najas, adică a oferi un preţ pentru un lucru pe care nu intenţionăm să-l cumpărăm, aşa cum adesea se întâmplă la licitaţii; ascunderea defectelor unui produs la vânzarea lui; vânzarea lucrurilor care nu sunt în posesia vânzătorului, sau a lucrurilor în posesia căruia acesta nu a intrat încă; subcotarea, supralicitarea şi a interveni într-o tranzacţie, oprind-o prin a oferi un preţ mai mic decât celălalt vânzător poate oferi, toate acestea sunt interzise; de asemenea, nu este permisă vânzarea unui produs înainte de a putea şti dacă el va fi unul bun sau nu; înşelatul la cântar şi la măsură; scoaterea din circulaţie a anumitor bunuri, prin înmagazinare excesivă sau tezaurizare. Cel care deţine o parte dintr-un teren sau dintr-un curmal, nu are dreptul să îşi vândă partea sa altcuiva fără a se sfătui cu ceilalţi parteneri implicaţi. Este interzisă consumarea averii orfanilor, pe nedrept; de asemenea sunt oprite pariurile şi jocurile de noroc; deposedarea prin forţă şi luarea în posesie prin forţă; primirea şi plata şpăgii; furtul sau consumul averii altora, pe nedrept; a lua ceva cu scopul de a-l distruge; păstrarea bunurilor găsite, fără a anunţă găsirea lor – acestea aparţin celui care le recunoaşte şi nu celui care le găseşte; orice fel de înşelătorie; a cere un împrumut cu intenţia clară de a nu îl înapoia; a lua orice lucru ce aparţine unui alt musulman, fără permisiunea acestuia din urmă, afară de cazul în care proprietarul oferă bunul respectiv de bună voie, căci ceea ce este luat, făcând abuz de sfiala proprietarului, este considerat haraam; şi a accepta un cadou pentru a mijloci într-o anumită privinţă. 

Celibatul şi castrarea sunt interzise, tot aşa cum este interzisă şi căsătoria simultană cu două surori, sau cu o femeie şi cu mătuşa ei (din partea tatălui şi din partea mamei), indiferent dacă mătuşa este prima soţie, sau invers, pe motiv că aceasta ar putea cauza destrămarea relaţiilor de rudenie (între cele două soţii). Nu sunt permise căsătoriile bazate pe înţelegeri, cum ar fi: „Dă-mi de soţie pe fiica ta, iar eu îţi voi da de soţie pe fiica, sau sora, mea.” Astfel de înţelegeri bazate pe reciprocitate, reprezintă o formă de nedreptate şi opresiune, şi sunt haraam. Islamul interzice mu’tah (căsătoria temporară), acel tip de contract de căsătorie pe o perioadă de timp prestabilită, care expiră la un anume termen. Islamul nu permite întreţinerea relaţiilor intime cu soţia în timpul perioadei menstruale, până ce aceasta nu a împlinit baia rituală (după ce perioada menstruală a luat sfârşit), şi interzice, de asemenea, sexul anal. I se interzice unui bărbat să ceară în căsătorie o femeie care deja a primit o cerere de căsătorie de la un altul, până când primul pretendent nu îşi retrage cererea, sau până nu îşi dă acordul. Este interzisă căsătoria cu o femeie care a mai fost căsătorită, fără a o consulta înainte, şi căsătoria cu a virgină, fără a îi cere acceptul. Nu este permis să facem urări unui cuplu proaspăt căsătorit, spunând “Bil-rafa ual baniin” (o viaţă fericită şi mulţi fii), căci acest gen de urări sunt precum cele pe care oamenii le făceau în vremea ignoranţei (jahiliia), căci aceştia dispreţuiau fiicele. Unei femei divorţate nu îi este permis să ascundă ceea ce Allaah a înfăptuit în pântecul ei (adică, dacă ea este însărcinată). Soților le este interzis să vorbească celorlalţi despre aspectele intime ale vieţii de cuplu. Divorţul nu trebuie tratat ca un fapt divers, ci trebuie să i se acorde seriozitatea cuvenită, şi nu este permis nimănui să întoarcă soţia împotriva soţului ei. Nu este permis unei femei să ceară divorţul unei alteia, spre exemplu să ceară cuiva să divorţeze de soţia lui pentru că ea însăşi să se căsătorească cu acesta. Soţiei nu îi este permis să cheltuiască banii soţului ei, decât cu permisiunea acestuia, sau să refuze intimitatea cu acesta fără un motiv întemeiat, căci îngerii o vor blestema dacă va proceda astfel. Bărbatului îi este interzis să se căsătorească cu soţia tatălui său, sau să întreţină relaţii intime cu o femeie însărcinată cu copilul altui bărbat. Nu îi este permis soţului să practice ‘azl (coitus interruptus) cu soția sa, fără permisiunea acesteia. Îi este interzis bărbatului să se întoarcă noaptea târziu din călătorie, şi să îşi ia prin surprindere familia, speriindu-i, afară de cazul în care el a anunţat acest lucru în prealabil. Bărbatului îi este interzis să ia din zestrea (mahr) soţiei sale, sau să o cicălească până când aceasta renunţă la averea ei. 

Femeilor le este interzis să-şi afişeze farmecele (tabarruj). De asemenea, formele extreme ale circumciziei la femei sunt interzise. Soţiilor le este interzis să primească persoane în casa soţilor lor, fără permisiunea acestora; permisiunea generală a acestora este suficientă, atâta timp cât cei care intră respectă limitele impuse de şaria (legea islamică). A desparți o mamă de copilul ei este un lucru nepermis (în cazul divorţului); tot astfel este şi a îngădui femeilor din familie să se poarte prosteşte (să adopte o conduită imorală), fără a le atenţiona; a permite privirii să hoinărească în voie; şi a continua o ocheadă accidentală cu o uitătură intenţionată. 

Islamul interzice consumul de carne moartă, indiferent dacă aceasta a rezultat în urmă înnecului, a ștrangulării, a şocului sau a căderii de la mare înălţime; consumul de sânge, carnea de porc şi carnea oricărui animal sacrificat pentru altcineva în afară de Allaah, sau pentru idoli; consumul cărnii sau a laptelui parvenit de la animale care se hrănesc cu deşeuri şi mizerie; consumul cărnii animalelor şi păsărilor de pradă; consumul cărnii măgarilor domestici; a omorî animale prin a le lega sau îngrădi, şi apoi a arunca în ele cu pietre, până la moarte, sau a le ţine fără hrană până ce mor; sacrificarea animalelor folosind cuie; sacrificarea unui animal în faţă altuia; ascuţirea cuțitului ce urmează a fi folosit pentru sacrificiu, în faţă animalului ce urmează a fi sacrificat. 

În materie de haine şi podoabe, bărbaţilor le este interzisă extravaganţa şi purtatul aurului. Bărbaţilor musulmani le este interzisă goliciunea sau să-şi expună coapsele; să poarte haine care să treacă de gleznă şi să le târască pe jos, pentru a se semeţi; şi să poarte haine care atrag atenţia. 

Este interzisă falsa mărturie; acuzele aduse unei femei virtuoase, pe nedrept; acuzele aduse unui om nevinovat; a spune minciuni; a defăima şi a bârfi; a da oamenilor porecle jignitoare; a umbla cu vorba, a împrăştia zvonuri, bârfe şi calomnii defăimătoare; bătaia de joc la adresa musulmanilor; nu este permis credinciosului să se fălească cu statutul său; să arunce îndoială asupra originii cuiva; să calomnieze, să insulte şi să vorbească obscen; să rostească vorbe indecente sau obraznice; să spună vorbe urâte în public, afară de cel căruia i s-a făcut o nedreptate. 

Islamul interzice minciuna; una dintre cele mai rele minciuni este aceea legată de vise, precum aceea de a inventa vise şi viziuni în scopul de a-şi demonstra virtutea în faţa altora, sau pentru a primi avantaje materiale, sau pentru a speria inamicul. 

Musulmanilor le este interzisă lauda de sine, sau să vorbească codificat sau în secret: dacă sunt prezente trei persoane, două dintre ele nu pot avea o conversaţie secretă, deoarece acest lucru este considerat o ofensă adusă celui de-al treilea. Este interzis să blestemăm alţi musulmani, sau să adresăm blesteme celor care nu le merită. 

A vorbi morţii de rău este o practică nepermisă în Islam; la fel este şi ruga cuiva pentru propria moarte; a dori moartea datorită unei greutăţi cu care omul se confruntă; ruga îndreptată împotriva sinelui, a propriilor copii, a slujitorilor şi a propriei averi. 

Musulmanii sunt sfătuiţi să mănânce din bucăţele aşezate direct în faţa lor, şi nu din centrul farfuriei sau a platoului, sau din bucatele ce se află în faţă celorlalţi, căci binecuvântările pogoară în mijlocul bucatelor. Nu este permis să bem din ciobitura unui pahar sau căni, căci acestea ne pot răni; de asemenea, nu este permis să răsuflăm în paharele şi recipientele pentru băut. Este interzis credincioşilor să mănânce stând întinşi pe burtă; să se aşeze la masă unde se bea vin; să lase focul arzând în casă, şi să se culce; să adoarmă cu ghamr pe mâinile sale, spre exemplu mirosul urat al mâinilor sau cu rămăşiţe de mâncare sau grăsime; a dormi pe burtă; a vorbi sau a încerca interpretarea viselor rele, căci acestea sunt capcane ale lui Șeitan. 

Este interzisă omorârea unui alt om, afară de cazurile în care acesta este un lucru drept; uciderea propriilor copii, de frică sărăciei; sinuciderea; desfrânarea, adulterul şi sodomia. Este interzis consumul vinului, producerea lui, transportul acestuia dintr-un loc în altul şi comerţul cu vin. Musulmanilor nu le este permis să facă pe plac oamenilor prin a-l mânia pe Allaah; să-şi jignească părinţii sau să le adreseze până şi cel mai mic cuvânt dispreţuitor, cum ar fi “uff”; să afirme că un copil aparţine oricui altcuiva în afară de tatăl său; să folosească focul ca şi modalitate de tortură; să dea foc cuiva, fie că este vorba de o persoană care încă trăieşte sau este moartă; să mutileze cadavre; să ajute pe alţii pe calea minciunii; sau să coopereze la înfăptuirea de nedreptăţi şi păcate. 

Este interzis dreptcredincioşilor să dea ascultare cuiva, iar prin aceasta să îi arate nesupunere lui Allaah; să facă jurăminte false; să facă un jurământ dezastruos; să tragă cu urechea la conversaţiile altora, fără permisiunea acestora; să invadeze viaţa privată a altora sau să se uite la părţile lor private; să îşi asume un lucru sau o faptă care nu le aparţine, pentru a se făli; să se uite în casa altuia, fără permisiunea acestuia; să fie extravaganţi; să facă un jurământ pentru a împlini o fapta nelegiuită; să îi spioneze pe alţii sau să fie suspicioşi în privinţa bărbaţilor credincioşi şi femeilor credincioase; să se invidieze între ei, să se urască sau să se ocolească unii pe alţii; să perpetueze minciună; să afişeze aroganţă sau superioritate; să fie cuprinşi de admiraţie de sine; să fie mulţumiţi de aroganţă lor. Islamul interzice musulmanilor să ia înapoi ceea ce au dat drept milostenie, chiar şi dacă ar fi să plătească pentru a o căpăta înapoi; să angajeze pe cineva pentru a le face un serviciu, şi apoi să refuze să îl plătească; să fie nedrepţi atunci când oferă cadouri copiilor lor; a lăsa moştenire totul prin testament, şi a lăsa moştenitorii săraci – în acest caz, respectivul testament trebuie ignorat; a face un act testamentar pentru mai mult de o treime din avere; să fie răi faţă de vecinii lor; să schimbe testamentul în defavoarea unuia sau mai multora dintre moştenitori. Musulmanul nu trebuie să îşi ocolească fratele în Islam pentru mai mult de trei zile, excepţie făcând cazul în care există un motiv legal pentru aceasta, conform şaria; să prindă între degete pietricele mici și să le arunce, pentru că acest lucru poate provoca răni ochilor sau dinţilor; să îşi includă moştenitorii în testament, căci Allah deja a orânduit partea fiecărui moştenitor; să îşi deranjeze vecinul; să îndrepte o armă către fratele său musulman; să ofere cuiva o sabie scoasă din teacă, căci această îl poate răni; să treacă printre doi oameni, fără a le cere permisiunea; să returneze un cadou, excepţie făcând cazul în care acel cadou face obiectul vreunei obiecţii ale legii şaria; să dea bani celor nesăbuiţi; să îşi dorească să fie precum altul, căruia Allaah i-a dat mai multe într-o anume privinţă; să îşi anuleze actele caritabile, făcând remarci jignitoare referitoare la aceasta; să refuze, intenţionat, să depună mărturie; să oprime orfanii sau să îi certe pe cei care cer ajutor sau bani. Nu este permis musulmanilor să folosească leacuri dăunătoare, căci Allaah nu face un leac pentru această ummah din substanţele şi lucrurile pe care le-a interzis. În vreme de război, este interzisă uciderea femeilor şi copiilor; nu este permisă lăudăroşenia sau încălcarea promisiunilor. 

Islamul interzice trădarea încrederii; a cere milostenie atunci când nu este necesară; a da motive de îngrijorare unui frate musulman şi a-i lua bunurile, fie că este vorba de o glumă sau nu; a se răzgândi în privinţa unui cadou, în afară de cazul când este vorba despre cadoul dat de tată copilului său; a practica medicina fără experienţă necesară; a omorî furnici, albine şi pupeze. Bărbaţilor le este interzis să se uite la aura’ (părţile intime) ale altor bărbaţi, iar femeilor le este interzis să se uite la aura’ altor femei. Nu este permis să te aşezi între două persoane, fără a le cere permisiunea; sau să saluţi doar pe cei pe care îi cunoşti, căci salutul păcii trebuie oferit atât cunoscuţilor cât şi necunoscuţilor. Musulmanului îi este interzis să lase un jurământ să îl împiedice să facă fapte bune; el trebuie să facă faptele bune şi să-şi răscumpere jurământul. Este interzis unui musulman să judece între două grupuri aflate într-o dispută atunci când el însuşi este supărat, sau să dea verdictul în favoarea uneia dintre părţi, fără a auzi ce are de spus şi cealaltă. Nu este permis ca o persoană să aibă asupra sa un lucru sau un obiect, precum un cuţit, de exemplu, în locuri publice, care poate să rănească alţi musulmani, decât dacă este acoperit şi protejat corespunzător. Nu este permis ca un musulman să facă pe alt musulman să se ridice de la locul său, pentru a se aşeza el însuşi acolo. 

Există şi alte lucruri care au fost interzise, şi alte reguli, care au fost aduse pentru beneficiul şi fericirea oamenilor şi a omenirii. Cunoşti vreo altă religie care să se asemene acesteia? 

Reciteşte acest răspuns, şi apoi întreabă-te: oare nu este păcat că eu nu sunt unul dintre ei? Allaah spune în Coran: 

„Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.” [Surat ’Al-’Imran 3:85] 

Sper că fiecare persoană care va citi aceste rânduri să fie călăuzită către calea cea dreaptă şi va fi îndemnată către adevăr. Fie ca Allah să ne apere pe noi şi pe tine de orice rău.